Celebru in istorie, cantat de poeti, investit cu puteri aproape mistice, uleiul de masline s-a situat permanent undeva intre aliment si medicament. Este singurul ulei vegetal care poate fi consumat asa cum este stors din fruct, fara nici o prelucrare, iar continutul mare de acizi grasi monosaturati si substante antioxidante il recomanda in profilaxia sau tratamentul diverselor afectiuni, de la ulcer pana la cancer. Ca si in cazul vinurilor bune, buchetul, culoarea si viscozitatea uleiului de masline pot varia de la o marca la alta, in functie de soiul maslinelor, de locul de origine si de metoda de producere. Cei mai mari producatori de ulei de masline sunt Spania (44%), Italia (20%) si Grecia (13%). Dupa clasificarea facuta de International Olive Oil Council (IOOC), uleiurile de masline pot fi:
- Extra-virgin olive oil – ulei de prima presare, cu aciditate de maximum 0,8%, considerat a avea cel mai fin gust.
- Virgin olive oil – aciditate de maximum 2% si gust fin, dar inferior celui extra-virgin.
- Olive oil – amestec de ulei virgin si ulei rafinat, cu aciditate moderata (1%), fara parfum prea pronuntat.
- Olive-pomace oil – amestec de ulei extras din resturile solide de la prima presare si (poate) ceva ulei virgin. Poate fi consumat, dar nu merita numele de “ulei de masline”.
Primele doua grade sunt cele mai scumpe; dau un gust minunat salatelor, vinegretelor si pastelor fainoase. In tarile mediteraneene se mananca frecvent paine imbibata pur si simplu in ulei. Desi este mai ieftin si considerat inferior, uleiul de masline simplu este ideal pentru prajit, pe de o parte fiindca are punctul de fum (de ardere) mai ridicat decat temperatura de prajire, ceea ce il impiedica sa se descompuna in compusi toxici, si pe de alta parte pentru ca un ulei mai fin si-ar pierde buchetul prin incalzire. Uleiul de masline poate fi aromatizat adaugandu-i-se ierburi sau condimente (busuioc, rozmarin, ardei iute, usturoi, etc.).
| < Anterior | Următor > |
|---|
